Morgenstimmung

Tu ţi'ai strecurat cântecul în mine
Într'o dup'amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese'n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.

Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mănăstirea mi'a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Şi'ntreaga ta fătură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Abinele, frunzele... Mi's
Şubrede bârnele, ca foile florii.

De ce'ai cântat? De ce te'am auzit?
Tu te'ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărţit - în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

[Tudor Arghezi]