Copii ai tăcerii mele, paşii tăi,
puşi mulcom şi sfânt număraţi,
s'apropie de patul vegherii mele,
înaintează muţi şi îngheţaţi.
Divină umbră, făptură pură,
ce dulci sunt paşii tăi reţinuţi.
O zei, toate presimţitele daruri
la mine vin cu aceşti paşi desculţi.
Când, încă de departe poate,
cu buzele visate de mult,
celui ce'n mine gândul şi'ascunde
tu'i pregăteşti hrana unui sărut.
Ah, gingaşa faptă tu n'o grăbi,
dulceaţă de a fi şi de'a nu fi,
căci am trăit din aşteptarea ta
şi paşii tăi sunt inima mea.
[Paul Valery, 1871-1945]
vineri, 24 octombrie 2008
Plânge în inima mea
Plânge în inima mea
cum plouă peste oraş;
ce' tristeţea aceasta grea,
răul ce inima'mi ia?
O, dulce murmur de ploaie
pe acoperişe şi'n zare!
În inima ce se îndoaie,
o, cântecul, murmur de ploaie!
Plânsul noimă nu are
în inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.
Un chin e fără măsură
să nu ştii de ce,
fără iubire şi ură,
suferi peste măsură.
[Paul Verlaine, 1844-1896]
cum plouă peste oraş;
ce' tristeţea aceasta grea,
răul ce inima'mi ia?
O, dulce murmur de ploaie
pe acoperişe şi'n zare!
În inima ce se îndoaie,
o, cântecul, murmur de ploaie!
Plânsul noimă nu are
în inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.
Un chin e fără măsură
să nu ştii de ce,
fără iubire şi ură,
suferi peste măsură.
[Paul Verlaine, 1844-1896]
Cum vezi pe ram în luna mai trandafirul
în mândra sa juneţe, în prima sa floare,
făcând cerul gelos de via sa culoare,
când aurora deasupră'i îşi picură mirul:
În foile sale se odihneşte atâta iubire,
umplând de miresme grădina şi locul.
Bătut însă de ploaie, lovit de tot focul
amiezii, el moare tânjind în neştire.
Astfel în frageda, în tânăra ta noutate,
când cer şi pământ te slăveau, de soarte,
ucisă, rămas'ai cenuşe în moarte.
Ca jertfă primeşte aceste lacrimi aduse ţie,
ăst vas cu lapte, aceste flori, pentru ca, vie
şi moartă, făptura ta numai roze să fie.
[Pierre de Ronsard, 1524-1585]
în mândra sa juneţe, în prima sa floare,
făcând cerul gelos de via sa culoare,
când aurora deasupră'i îşi picură mirul:
În foile sale se odihneşte atâta iubire,
umplând de miresme grădina şi locul.
Bătut însă de ploaie, lovit de tot focul
amiezii, el moare tânjind în neştire.
Astfel în frageda, în tânăra ta noutate,
când cer şi pământ te slăveau, de soarte,
ucisă, rămas'ai cenuşe în moarte.
Ca jertfă primeşte aceste lacrimi aduse ţie,
ăst vas cu lapte, aceste flori, pentru ca, vie
şi moartă, făptura ta numai roze să fie.
[Pierre de Ronsard, 1524-1585]
sâmbătă, 18 octombrie 2008
Sus
Pe'un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Aşa: când sunt cu tine
mă simt nespus de'aproape
de cer.
Aşa de'aproape,
de'mi pare că de ţi'aş striga în zare - numele -
i'aş auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.
[Lucian Blaga]
[noi, acolo sus...]
vineri, 17 octombrie 2008
Adina
E cea mai bună prietenă a mea... am fost colege de bancă 4 ani de zile şi nu ne'am plictisit una de cealaltă. Când a venit vremea alegerilor... am ales... eu într'o parte, ea în alta. Şi totuşi, distanţa fizică nu ne'a determinat să fim mai puţin prietene. Ne reluăm discuţiile exact din locul în care le lăsăm. Adina înseamnă foarte mult pentru mine. Modul ei de a gândi, ideile mai mult sau mai puţin năstruşnice, dorinţa ei de a trăi la maxim şi frumos m'au făcut întotdeauna să o iubesc, să o apreciez şi să o respect.
Adina e la Finanţe-Bănci, da' asta nu a împiedicat'o să aibă o inimă sensibilă [uneori prea sensibilă] pentru ceilalţi.
E în Scoţia la studii acum şi mi'e un dor nebun de ea, de râsul ei de "drosophila-melanogaster":))... [aşa îi spuneau colegii în liceu.. şi asta pentru că nu aveai cum să nu râzi de râsul ei de musculiţă, chiar dacă fazele nu erau întotdeauna very funny;))]. Ea găsea distracţie în mai orice... Adina e slăbuţică... da' sincer, nici nu mi'o imaginez cu mai mult de 3 kg în plus.. nu ştiu, da' nu ar mai fi Adina atunci. Totuşi, are un farmec ce nu te lasă să stai nepăsător, indiferent câte ai avea sau nu pe cap sau în cap:P.
Profu' de engleză făcea mereu haz de ea spunându'i că e neam cu Miron Cozma, pentru că o cheamă, evident, Cozma:P [da' chiar nu are nicio treabă cu chestiile de prin minerit:D].
Şi cum tot românu' s'a născut poet, cică s'au năzuit şi în Adina nişte rime... culmea că sunt puse chiar unde şi cum trebe:P...[jk]. Simţul mioritic şi probabil dorul de casă au făcut'o chiar să explodeze în versuri. Le postez mai jos, asta ca să nu ratăm poate [cine ştie?] o viitoare poetă a zilelor noastre despre care urmaşii vor învăţa din manualele alternative de liceu şi vor citi comentarii pe baza excesului de romantism care au ieşit prin porii autoarei:P... Anyway, las deliciul să fie deliciu:)
Închisoare de cuvinte
(15.10.2008)
Sufletul mi se frământă în imagini şi simţiri
Însă nu poate’n cuvinte să’şi transpună gândul viu.
Se tot zbate, se-nvolbură să se faca înţeles,
dar parcă nu sunt cuvinte să cuprindă al lui sens.
I se pare că e singur, strâns închis în cochilie
ca o perlă preţioasă într-o scoică purpurie,
care zace neştiută’n întuneric de adânc.
Da! ar vrea să se revolte, să ţâşnească din mormânt,
să dărâme închisoarea şi să scape din strânsoarea
ce îi curmă libertatea Gândului ce’ar vrea să zboare…
Tot ce îi lipseşte însă să se poată dezlega
Sunt CUVINTELE,
ce par
că nu vor a’l ajuta.
Poezie sfântă
(16.10.2008)
Versuri frânte suntem fiecare…
Doar jumătăţi ce’ncearc-a se-aduna.
Îşi caută fiecare înţelesul
în alte jumătăţi din calea sa.
Versuri frânte suntem fiecare…
Cuvinte dulci, dar fără inţeles
Şi care speră într-o completare
Adusă’n noi de către’un alt frânt vers.
Versuri frânte suntem fiecare…
Dar strălucim de rime şi cuprins
Atunci când întâlnim o jumătate
Ce poate spune ce noi doar gândim.
Versuri frânte suntem fiecare…
Dar poezie sfântă devenim.
Şi ca să o vedeţi şi voi în toată frumuseţea... pun şi o poză cu ea.. de fapt două;)) [pentru că ei îi place marea:)]
Adina e la Finanţe-Bănci, da' asta nu a împiedicat'o să aibă o inimă sensibilă [uneori prea sensibilă] pentru ceilalţi.
E în Scoţia la studii acum şi mi'e un dor nebun de ea, de râsul ei de "drosophila-melanogaster":))... [aşa îi spuneau colegii în liceu.. şi asta pentru că nu aveai cum să nu râzi de râsul ei de musculiţă, chiar dacă fazele nu erau întotdeauna very funny;))]. Ea găsea distracţie în mai orice... Adina e slăbuţică... da' sincer, nici nu mi'o imaginez cu mai mult de 3 kg în plus.. nu ştiu, da' nu ar mai fi Adina atunci. Totuşi, are un farmec ce nu te lasă să stai nepăsător, indiferent câte ai avea sau nu pe cap sau în cap:P.
Profu' de engleză făcea mereu haz de ea spunându'i că e neam cu Miron Cozma, pentru că o cheamă, evident, Cozma:P [da' chiar nu are nicio treabă cu chestiile de prin minerit:D].
Şi cum tot românu' s'a născut poet, cică s'au năzuit şi în Adina nişte rime... culmea că sunt puse chiar unde şi cum trebe:P...[jk]. Simţul mioritic şi probabil dorul de casă au făcut'o chiar să explodeze în versuri. Le postez mai jos, asta ca să nu ratăm poate [cine ştie?] o viitoare poetă a zilelor noastre despre care urmaşii vor învăţa din manualele alternative de liceu şi vor citi comentarii pe baza excesului de romantism care au ieşit prin porii autoarei:P... Anyway, las deliciul să fie deliciu:)
Închisoare de cuvinte
(15.10.2008)
Sufletul mi se frământă în imagini şi simţiri
Însă nu poate’n cuvinte să’şi transpună gândul viu.
Se tot zbate, se-nvolbură să se faca înţeles,
dar parcă nu sunt cuvinte să cuprindă al lui sens.
I se pare că e singur, strâns închis în cochilie
ca o perlă preţioasă într-o scoică purpurie,
care zace neştiută’n întuneric de adânc.
Da! ar vrea să se revolte, să ţâşnească din mormânt,
să dărâme închisoarea şi să scape din strânsoarea
ce îi curmă libertatea Gândului ce’ar vrea să zboare…
Tot ce îi lipseşte însă să se poată dezlega
Sunt CUVINTELE,
ce par
că nu vor a’l ajuta.
Poezie sfântă
(16.10.2008)
Versuri frânte suntem fiecare…
Doar jumătăţi ce’ncearc-a se-aduna.
Îşi caută fiecare înţelesul
în alte jumătăţi din calea sa.
Versuri frânte suntem fiecare…
Cuvinte dulci, dar fără inţeles
Şi care speră într-o completare
Adusă’n noi de către’un alt frânt vers.
Versuri frânte suntem fiecare…
Dar strălucim de rime şi cuprins
Atunci când întâlnim o jumătate
Ce poate spune ce noi doar gândim.
Versuri frânte suntem fiecare…
Dar poezie sfântă devenim.
Şi ca să o vedeţi şi voi în toată frumuseţea... pun şi o poză cu ea.. de fapt două;)) [pentru că ei îi place marea:)]
love you, my dear!
luni, 29 septembrie 2008
Romanţa noastră
Pe'acelaşi drum
Mânaţi de'acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De'aceleaşi nenţelese'avânturi spre tot mai sus,
Pe'acelaşi drum
Pe unde ieri trecură, poate,
Străbunii noştri
Şi părinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,
Noi -
Cărora ni'i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi'al idealurilor scrum -
Pe'acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi'a secularilor castani!
Porni'vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri
Şi'n calea noastră întâlni'vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -
Pe cei ce ne'or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm nainte.
Iar noi
Le vom citi'n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi'n gură caldele cuvinte...
Porni'vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi'n calea noastră întâlni'vom -
O!... câte nu poţi să'ntâlneşti
Când drumu'i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre'ntrezărite'Aureole -
Nimicuri scumpe pământeşti!...
Porni'vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru'al sângelui regesc.
Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată'n drum,
Înspăimântaţi că'n urma noatră
Zări'vom pe'alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec nainte
Şi râd că nu'i putem opri...
Da...
Va veni şi ziua'n care vom obosi
Şi va veni
Un timp în care'al năzuinţei şi'al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de'un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care nimeni n'o cunoaşte...
Şi'atunci, privind în urma lor -
Ca cei ce n'au nimic să'şi spună
Când nu'şi pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Şi'a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...
[Ion Minulescu]
Mânaţi de'acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De'aceleaşi nenţelese'avânturi spre tot mai sus,
Pe'acelaşi drum
Pe unde ieri trecură, poate,
Străbunii noştri
Şi părinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,
Noi -
Cărora ni'i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi'al idealurilor scrum -
Pe'acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi'a secularilor castani!
Porni'vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri
Şi'n calea noastră întâlni'vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -
Pe cei ce ne'or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm nainte.
Iar noi
Le vom citi'n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi'n gură caldele cuvinte...
Porni'vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi'n calea noastră întâlni'vom -
O!... câte nu poţi să'ntâlneşti
Când drumu'i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre'ntrezărite'Aureole -
Nimicuri scumpe pământeşti!...
Porni'vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru'al sângelui regesc.
Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată'n drum,
Înspăimântaţi că'n urma noatră
Zări'vom pe'alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec nainte
Şi râd că nu'i putem opri...
Da...
Va veni şi ziua'n care vom obosi
Şi va veni
Un timp în care'al năzuinţei şi'al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de'un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care nimeni n'o cunoaşte...
Şi'atunci, privind în urma lor -
Ca cei ce n'au nimic să'şi spună
Când nu'şi pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Şi'a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...
[Ion Minulescu]
sâmbătă, 27 septembrie 2008
Morgenstimmung
Tu ţi'ai strecurat cântecul în mine
Într'o dup'amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese'n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mănăstirea mi'a rămas descuiată.
Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Şi'ntreaga ta fătură, aproape.
Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Abinele, frunzele... Mi's
Şubrede bârnele, ca foile florii.
De ce'ai cântat? De ce te'am auzit?
Tu te'ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărţit - în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
[Tudor Arghezi]
Într'o dup'amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese'n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mănăstirea mi'a rămas descuiată.
Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Şi'ntreaga ta fătură, aproape.
Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Abinele, frunzele... Mi's
Şubrede bârnele, ca foile florii.
De ce'ai cântat? De ce te'am auzit?
Tu te'ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărţit - în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
[Tudor Arghezi]
Tăcere
Tăcerea noastră a ajuns la apogeu.
Ce să'ţi spun la bine, ce să'ţi spun la greu?
Ce să'mi spui, când nici tu nu mă regăseşti?
Nu mai sunt aceeaşi, nici tu nu mai eşti!
Ce să'ţi spun în vară când salcâmii dor,
De plăceri trecute carnea'mi infior?...
Au murit cuvinte, altădată'n sere.
Fantezii nebune nu mai urcă'n stele.
Ce să faci când timpul sigur nu ne iartă,
Să ne mai dea clipe de lumini ca'odată?...
Când, fără pasiune suntem aşa goi?
Oboseala rece se naşte'ntre noi...
Cu duminici triste ca un val pe frunte
Urcăm cu povara pe al vieţii munte.
Dar neînvinşi rămânem în aceste'anale,
Presărând cu versuri a spernaţie cale!
[Adina Sas-Simoniak]
Ce să'ţi spun la bine, ce să'ţi spun la greu?
Ce să'mi spui, când nici tu nu mă regăseşti?
Nu mai sunt aceeaşi, nici tu nu mai eşti!
Ce să'ţi spun în vară când salcâmii dor,
De plăceri trecute carnea'mi infior?...
Au murit cuvinte, altădată'n sere.
Fantezii nebune nu mai urcă'n stele.
Ce să faci când timpul sigur nu ne iartă,
Să ne mai dea clipe de lumini ca'odată?...
Când, fără pasiune suntem aşa goi?
Oboseala rece se naşte'ntre noi...
Cu duminici triste ca un val pe frunte
Urcăm cu povara pe al vieţii munte.
Dar neînvinşi rămânem în aceste'anale,
Presărând cu versuri a spernaţie cale!
[Adina Sas-Simoniak]
vineri, 26 septembrie 2008
Nehotărâre
Îmi voi ucide timpul şi visurile, deci.
Cîrpi'voi pe'ntuneric mantaua vieţii mele.
Drept mulţumire şti'voi că cerurile reci
Vor strecura prin găuri lumina unei stele.
Să las s'o umple cerul cu vastul lui tezaur?
Înveşmântat domneşte, să trec cu giulgiul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur
Şi tatuat cu fulger, să nu'nving? să nu lupt?
Să bat noroiul vremii, cu ochii'nchişi. Hlamida
Să'mi scoată'n drum nerozii, rînjiţi, din cîrciumi beţi.
Ca fluturii, ce rabdă să'i poarte'n praf omida,
Să rabd şi eu în mine, povară, două vieţi?
Un om, trudit şi'acela, îmi va deschide mîine
Mormîntul pomenirii cu mîna'i preacurată,
Ca să mă frîngă'n soare, schimbat prin moarte'n pîine,
Şi fraţilor din urmă, şoptind să mă împartă.
Dar ziua care trece şi mă răneşte'n treacăt,
Îmi umileşte cîrja şi'mi încovoaie crinii,
Şi inima urmează s'atîrne ca un lacăt
Cu cheile pierdute, la porţile luminii.
De ce nu pot să nu ştiu, de ce nu pot să n'aud
În ce stă rostul zilei şi preţul de'a ţi'o trece?
Deschide'mi'te, suflet, prin şapte ochi de flaut,
Şi cîntecul şi viaţa şi moartea să le'nece.
[Tudor Arghezi]
Cîrpi'voi pe'ntuneric mantaua vieţii mele.
Drept mulţumire şti'voi că cerurile reci
Vor strecura prin găuri lumina unei stele.
Să las s'o umple cerul cu vastul lui tezaur?
Înveşmântat domneşte, să trec cu giulgiul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur
Şi tatuat cu fulger, să nu'nving? să nu lupt?
Să bat noroiul vremii, cu ochii'nchişi. Hlamida
Să'mi scoată'n drum nerozii, rînjiţi, din cîrciumi beţi.
Ca fluturii, ce rabdă să'i poarte'n praf omida,
Să rabd şi eu în mine, povară, două vieţi?
Un om, trudit şi'acela, îmi va deschide mîine
Mormîntul pomenirii cu mîna'i preacurată,
Ca să mă frîngă'n soare, schimbat prin moarte'n pîine,
Şi fraţilor din urmă, şoptind să mă împartă.
Dar ziua care trece şi mă răneşte'n treacăt,
Îmi umileşte cîrja şi'mi încovoaie crinii,
Şi inima urmează s'atîrne ca un lacăt
Cu cheile pierdute, la porţile luminii.
De ce nu pot să nu ştiu, de ce nu pot să n'aud
În ce stă rostul zilei şi preţul de'a ţi'o trece?
Deschide'mi'te, suflet, prin şapte ochi de flaut,
Şi cîntecul şi viaţa şi moartea să le'nece.
[Tudor Arghezi]
Romanţă fără ecou
Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe'aceeaşi etajeră
Pe care te'am lăsat acum un an...
Îţi mulţumesc!
Dar cum? ... Ce s'a'ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te'a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi'a stat de veghe'atâta timp
Şi te'a'ngrijit de nu te'ai spart
Şi nu te'ai prăfuit?...
Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O! ... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă'ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...
Iubire, bibelou de porţelan!...
[Ion Minulescu]
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe'aceeaşi etajeră
Pe care te'am lăsat acum un an...
Îţi mulţumesc!
Dar cum? ... Ce s'a'ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te'a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi'a stat de veghe'atâta timp
Şi te'a'ngrijit de nu te'ai spart
Şi nu te'ai prăfuit?...
Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O! ... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă'ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...
Iubire, bibelou de porţelan!...
[Ion Minulescu]
Acuarelă
În oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându'se de mână,
Şi'n oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se'ndoaie,
Umede de'atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galontare.
În oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându'se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...
În oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându'se de mână.
[Ion Minulescu]
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându'se de mână,
Şi'n oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se'ndoaie,
Umede de'atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galontare.
În oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându'se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...
În oraşu'n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându'se de mână.
[Ion Minulescu]
vineri, 22 august 2008
Colaj de idei
A supravieţuit şi azi. Are însă un strigăt interior ce nu'i dă pace. Nici ea nu e sigură ce ar putea însemna. Totuşi, visează la o zi... o singură zi. A tot luat decizii, a tot eşuat... în fiecare dimineaţă şi'a spus: "începând de azi...". Şi azi a fost prea obosită ca să materializeze visul. Obosită de viaţă. Prea multă viaţă şi prea puţină visare.
Îşi spune că ideile ei vor deveni un TOT. TOT'ul e legat de A Fi. Sunt petice mari şi petice mici... care lipsesc sau se lipesc unele de altele formând un contur.
TOT'ul vA FI într'o zi.
Acum îi place ciocolata.
Îşi spune că ideile ei vor deveni un TOT. TOT'ul e legat de A Fi. Sunt petice mari şi petice mici... care lipsesc sau se lipesc unele de altele formând un contur.
TOT'ul vA FI într'o zi.
Acum îi place ciocolata.
[sursa foto: deviantart.com]
miercuri, 6 august 2008
Soluţie
Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari decât ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine -încăierarea- mai mult decât succesul.
E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără de ieşire, tu te veseleşti mai tare, tu te întăreşti, tu întinereşti.
[N. Steinhardt - Jurnalul fericirii]
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari decât ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine -încăierarea- mai mult decât succesul.
E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără de ieşire, tu te veseleşti mai tare, tu te întăreşti, tu întinereşti.
[N. Steinhardt - Jurnalul fericirii]
miercuri, 30 iulie 2008
duminică, 27 iulie 2008
picuri de fluturaşi
iubitului meu, Claus...
fluturaşii din tine strigă după mine...
fluturaşii din mine te adoră pe tine...
ei ştiu că la următoarea întâlnire
se vor îndrăgosti,
se vor elibera,
se vor contopi,
se vor iubi la nesfârşit
şi nu va conta pentru ei
că încă nu e vară.
ei vor trăi atunci mai mult de o zi
pentru că întâlnirea dintre mine şi tine
va dura o eternitate.
vor fi primii şi ultimii fluturaşi
care vor asista la oprirea timpului în loc,
la devenirea în starea iniţială a oamenilor...
atunci când tu mă vei întâlni
am să'ţi sar în braţe
şi am să'ţi acopăr faţa
cu sărutări calde şi lacrimi de iubire.
vom elibera fluturaşi acolo pe pod,
dimineaţa
când soarele
o să răsară sau
ploaia
o să vrea să ne acopere obrajii şi părul.
fluturaşii noştri o să zgârie amurgul
şi o să spargă curgerea apei.
cerul tău o să plouă peste mine
fluturaşi roşii, galbeni, albaştri, verzi şi mov cu bulinuţe.
pământul meu o să se deschidă
ca să primească picăturile tale de iubire.
azi te iubesc cu toţi fluturaşii
visaţi şi nevisaţi,
născuţi şi nenăscuţi.
fluturaşii din tine strigă după mine...
fluturaşii din mine te adoră pe tine...
ei ştiu că la următoarea întâlnire
se vor îndrăgosti,
se vor elibera,
se vor contopi,
se vor iubi la nesfârşit
şi nu va conta pentru ei
că încă nu e vară.
ei vor trăi atunci mai mult de o zi
pentru că întâlnirea dintre mine şi tine
va dura o eternitate.
vor fi primii şi ultimii fluturaşi
care vor asista la oprirea timpului în loc,
la devenirea în starea iniţială a oamenilor...
atunci când tu mă vei întâlni
am să'ţi sar în braţe
şi am să'ţi acopăr faţa
cu sărutări calde şi lacrimi de iubire.
vom elibera fluturaşi acolo pe pod,
dimineaţa
când soarele
o să răsară sau
ploaia
o să vrea să ne acopere obrajii şi părul.
fluturaşii noştri o să zgârie amurgul
şi o să spargă curgerea apei.
cerul tău o să plouă peste mine
fluturaşi roşii, galbeni, albaştri, verzi şi mov cu bulinuţe.
pământul meu o să se deschidă
ca să primească picăturile tale de iubire.
azi te iubesc cu toţi fluturaşii
visaţi şi nevisaţi,
născuţi şi nenăscuţi.
miercuri, 23 iulie 2008
marți, 3 iunie 2008
Cât de dreaptă sau nedreaptă este societatea în care noi trăim?
În ziua de azi trăim într-o societate în care nu mai putem face o distincţie clară între dreptate şi nedreptate pentru că oamenii au ajuns să creadă de bună cuviinţă că ceea ce în trecut era considerat nedrept, imoral sau neomenesc, azi ei acceptă ca fiind ceva care se întâmplă la tot pasul şi care trebuie acceptat pentru că "aşa e viaţa".
Uitându'ne în toate domeniile societăţii putem vedea nedreptate: în justiţie, în învăţământ, în economie, în politică, în medicină, în poliţie şi lista ar putea continua.
O persoană cu o anumită problemă de sănătate se aşteaptă să fie tratată ca atare de către doctor, dar foarte des se întâmplă în societatea noastră ca un doctor să nu acţioneze până când nu "primeşte ceva".
După părerea mea, în politică se întâmplă cele mai multe mârşăvii. În timpul campaniilor electorale toţi cei care candidează pentru un anumit post promit lucruri multe, care de altfel sunt de datoria lor să le facă, dar când ajung acolo, nu mai duc la îndeplinire toate acele promisiuni pe care le'au făcut cu puţin timp înainte.
În societatea de azi mita e la ea acasă şi corupţia poate fi întâlnită la tot pasul. Probabil niciuna din aceste probleme majore cu care ne confruntăm nu vor fi niciodată rezolvate pentru că mereu vor exista oameni care vor încerca să facă ce e ilegal, să obţină câştiguri necinstite, să obţină un post mai bun chiar dacă nu e de competenţa lor să îl ocupe.
Sunt copii care se plâng părinţilor lor că profesorii nu au fost corecţi cu ei când le'au dat o anumită notă, că favorizează pe unul sau pe altul din aceeaşi clasă. Chiar într-o familie se poate întâmpla ca un copil să se simtă marginalizat în favoarea altuia care probabil e mai isteţ, mai frumos sau care ia note mai bune. Şi atunci cum să înveţe acel copil să iubească şi să fie un copil "cu coloană vetebrală" dacă el însuşi a fost nedreptăţit şi neiubit? Când era de aşteptat ca tocmai oamenii care i'au dat viaţă să îi arate modelul suprem...
Acest sentiment al nedreptăţirii va exista întotdeauna în om pentru că omul, prin natura lui consideră că cele mai multe lucruri i se cuvin.
N'aş putea exprima în procente cât de dreaptă sau nedreaptă mi se pare societatea, dar tind să cred că aceasta e mai mult nedreaptă decât dreaptă.
Sper totuşi într'un mâine mai bun!
Uitându'ne în toate domeniile societăţii putem vedea nedreptate: în justiţie, în învăţământ, în economie, în politică, în medicină, în poliţie şi lista ar putea continua.
O persoană cu o anumită problemă de sănătate se aşteaptă să fie tratată ca atare de către doctor, dar foarte des se întâmplă în societatea noastră ca un doctor să nu acţioneze până când nu "primeşte ceva".
După părerea mea, în politică se întâmplă cele mai multe mârşăvii. În timpul campaniilor electorale toţi cei care candidează pentru un anumit post promit lucruri multe, care de altfel sunt de datoria lor să le facă, dar când ajung acolo, nu mai duc la îndeplinire toate acele promisiuni pe care le'au făcut cu puţin timp înainte.
În societatea de azi mita e la ea acasă şi corupţia poate fi întâlnită la tot pasul. Probabil niciuna din aceste probleme majore cu care ne confruntăm nu vor fi niciodată rezolvate pentru că mereu vor exista oameni care vor încerca să facă ce e ilegal, să obţină câştiguri necinstite, să obţină un post mai bun chiar dacă nu e de competenţa lor să îl ocupe.
Sunt copii care se plâng părinţilor lor că profesorii nu au fost corecţi cu ei când le'au dat o anumită notă, că favorizează pe unul sau pe altul din aceeaşi clasă. Chiar într-o familie se poate întâmpla ca un copil să se simtă marginalizat în favoarea altuia care probabil e mai isteţ, mai frumos sau care ia note mai bune. Şi atunci cum să înveţe acel copil să iubească şi să fie un copil "cu coloană vetebrală" dacă el însuşi a fost nedreptăţit şi neiubit? Când era de aşteptat ca tocmai oamenii care i'au dat viaţă să îi arate modelul suprem...
Acest sentiment al nedreptăţirii va exista întotdeauna în om pentru că omul, prin natura lui consideră că cele mai multe lucruri i se cuvin.
N'aş putea exprima în procente cât de dreaptă sau nedreaptă mi se pare societatea, dar tind să cred că aceasta e mai mult nedreaptă decât dreaptă.
Sper totuşi într'un mâine mai bun!
miercuri, 28 mai 2008
încă se mai întâmplă minuni:P
E esenţial să ai pe cineva lângă tine mereu... să ştii că eşti susţinut, că cineva se gândeşte la tine, că cineva doreşte să îţi facă ziua mai frumoasă cu toate că acel cineva nu a ştiut că ziua nu ţi'a fost atât de reuşită... să primeşti câteodată o doză de voie bună indiferent că sesiunea bate la uşă, să reuşeşti să râzi dintr'o chestie foarte măruntă... să vorbeşti pe mess cu o persoană pe care nu ai întâlnit'o niciodată şi care la a doua discuţie deja ţi'a intrat la inimă [asta pentru că "suntem două guralive", citat din ea:D]... e esenţial ca să "dai plapuma la o parte ca să iasă seninul" [citat tot din ea:P]... azi ea a fost cea care a dat plapuma la o parte şi mi'a înflorit faţa cu multe zâmbete. Pentru asta îi sunt recunoscătoare şi o să îi dau un buchet mare de lilieci [anu' viitor când vor înflori din nou:P]. Îmi place de ea pentru că scrie frumos. Poţi să vezi asta aici:)
sâmbătă, 24 mai 2008
miercuri, 23 aprilie 2008
odă liliacului
De o săptămână aştept să înflorească. Îl iubesc! În fiecare zi văd bobocii deschizându'se pentru mine. Ador parfumul pe care îl emană. Într'o zi vreau să îmi umplu camera cu lilieci, să adorm în mirosul lor, să simt cum îmi vibrează lilieci prin corp, cum în creierul meu se fac conexiuni de lilieci, iar din cărţile pe care le citesc să crească crengi încărcate cu lilieci.
Vreau să primesc un buchet mare de lilieci [dacă n'o să'l primesc, o să'mi cumpăr eu să îmi ajungă un an întreg:P].
Azi mă exprim în flori şi parfum de liliac. Privind complexitatea lui, mă fac mică. Este o adevărată splendoare să privesc, să'mi încânt simţurile cu parfum primăvăratic.
Nimeni nu se îngrijeşte ca un liliac să dea muguri, să umple aerul cu parfum cântat... şi atunci mă gândesc la Cel care a creat liliacul pentru ca eu să mă pot bucura de el. Creatorul a îmbrăcat liliacul în cele mai frumoase straie ca sufletul meu să zâmbească la apariţia lui. Cum să nu mă bucur de Creatorul meu? Un simplu liliac... cât entuziasm în mine! O simplitate de o rară frumuseţe înfloreşte în stomacul meu alţi bo
boci de liliac. În universul meu închis inspir în plămâni bule de lilieci...
Încă nu am în grădina mea lilieci... până o să am, o să rup câte o crenguţă din grădinile vecinilor:P... Într'o zi voi trăi în lumea liliecilor unde vor fi mereu înfloriţi...
Vreau să primesc un buchet mare de lilieci [dacă n'o să'l primesc, o să'mi cumpăr eu să îmi ajungă un an întreg:P].
Azi mă exprim în flori şi parfum de liliac. Privind complexitatea lui, mă fac mică. Este o adevărată splendoare să privesc, să'mi încânt simţurile cu parfum primăvăratic.
Nimeni nu se îngrijeşte ca un liliac să dea muguri, să umple aerul cu parfum cântat... şi atunci mă gândesc la Cel care a creat liliacul pentru ca eu să mă pot bucura de el. Creatorul a îmbrăcat liliacul în cele mai frumoase straie ca sufletul meu să zâmbească la apariţia lui. Cum să nu mă bucur de Creatorul meu? Un simplu liliac... cât entuziasm în mine! O simplitate de o rară frumuseţe înfloreşte în stomacul meu alţi bo
boci de liliac. În universul meu închis inspir în plămâni bule de lilieci...Încă nu am în grădina mea lilieci... până o să am, o să rup câte o crenguţă din grădinile vecinilor:P... Într'o zi voi trăi în lumea liliecilor unde vor fi mereu înfloriţi...
[sursă foto: google.com]
marți, 15 aprilie 2008
Se lanseaza in blogosfera!:)
Urcând la bordul blogosferei, ne salută cu 3 poezii [compoziţii proprii:P] şi cu un video, chemându'ne în verde.
În sfârşit s'a decis să îşi facă blog! Scrie frumos şi bine. Iubeşte chitara şi verdele. Îi plac poeziile la nebunie... [poetul preferat: Bistran:-D]. Are mulţi prieteni şi se simte bine cu ei.
La 16 ani s'a îndrăgostit de chitară. De atunci încoace n'a contenit să o iubească. Nu ştiu ce i s'ar întâmpla dacă nu ar face muzică.
Are o grămadă de idei... De'acum vor putea fi citite:P.
Îi place să trăiască. Adoră natura şi vremea frumoasă îi dă un suflu nou. Sunetul de chitară îl vindecă, iar plimbarea pe plajă îl linişteşte.
Gândurile ieşite de pe acorduri de chitară umplu aerul albastru cu frumuseţi de viaţă. El e omu' cu chitara...
În sfârşit s'a decis să îşi facă blog! Scrie frumos şi bine. Iubeşte chitara şi verdele. Îi plac poeziile la nebunie... [poetul preferat: Bistran:-D]. Are mulţi prieteni şi se simte bine cu ei.
La 16 ani s'a îndrăgostit de chitară. De atunci încoace n'a contenit să o iubească. Nu ştiu ce i s'ar întâmpla dacă nu ar face muzică.
Are o grămadă de idei... De'acum vor putea fi citite:P.
Îi place să trăiască. Adoră natura şi vremea frumoasă îi dă un suflu nou. Sunetul de chitară îl vindecă, iar plimbarea pe plajă îl linişteşte.
Gândurile ieşite de pe acorduri de chitară umplu aerul albastru cu frumuseţi de viaţă. El e omu' cu chitara...
sâmbătă, 12 aprilie 2008
ploaie de primăvară
ploaie de primăvară, ploaie,
udat'ai tu în mine şi colţuri nepătrunse
picurat'ai peste mine iubiri de'april şi mai
ca să cunosc în tine
adâncimea primăverii plângânde...
ploaie de primăvară, ploaie,
parfum de liliac mi'aduci
şoptind adieri ce numai tu cunoşti...
primăvară, dulce primăvară,
adusu'mi'ai în mai
zâmbete pictate într'o stâncă...
udat'ai tu în mine şi colţuri nepătrunse
picurat'ai peste mine iubiri de'april şi mai
ca să cunosc în tine
adâncimea primăverii plângânde...
ploaie de primăvară, ploaie,
parfum de liliac mi'aduci
şoptind adieri ce numai tu cunoşti...
primăvară, dulce primăvară,
adusu'mi'ai în mai
zâmbete pictate într'o stâncă...
Obrazul zdrobit...
petale de sânge...
promovând arta creştină...
[Adi Dobre şi Petrică Bistran, Biserica Penticostală "Filadelfia" Oneşti, 16.martie.2008]
promovând arta creştină...
[Adi Dobre şi Petrică Bistran, Biserica Penticostală "Filadelfia" Oneşti, 16.martie.2008]
vineri, 11 aprilie 2008
o plimbare memorabilă...
să modelăm nişte paşi şi să mergem înainte...
cu siguranţă vom găsi ceva la capătul drumului...
cu siguranţă vom găsi ceva la capătul drumului...
joi, 10 aprilie 2008
Bucuria unor "oameni-copii"?...
Zilele trecute le'am cunoscut pe Morico şi Bori. Eram la seminarul de psihopatologie la Spitalul de Neuropsihiatrie. Morico are 44 de ani, iar Bori 49. Ele suferă de întârziere mentală. Bori are o întârziere uşoară, asta însemnând un IQ de 50-90 [e de mintea unui copil de 12 ani], iar Morico are o întârziere medie, deci un IQ de 30-50 [are mintea unui copil de 5 ani].
Prima în cabinet a fost Bori. Ne'a salutat frumos, cu un zâmbet până la urechi:-D. S'a aşezat pe scaun şi colega a început să îi facă un interviu clinic. S'a prezentat frumos, ne-a povestit puţin despre viaţa ei [am aflat printre altele că are un copil de 14 ani, asta după ce se încurcase cu unu' acolo în spital... băiatul e şi el bolnav]... Bori e foarte bucuroasă... Se bucură din şi pentru orice. Îi place să muncească [face o muncă uşoară, ce îi mai dau medicii sau asistentele... apropo, spitalul e casa ei de la Revoluţie încoace].
Ştie să numere până la 30 şi e fericită pentru asta. Ştie şi zilele săptămânii, dar le poate număra numai din ziua în care se află. Recunoaşte şi anotimpurile şi ştie care după care urmează. La capitolul "lunile anului" se descurcă mai greu pentru că nu a reuşit să le asimileze. Nu are capacităţi pentru o gândire abstractă. Ea cântă frumos la muzicuţă. Îşi face singură cumpărăturile, iar din pensia pe care o primeşte de la stat a reuşit să îşi ia un televizor [bineînţeles ascultând sfatul asistentei care se ocupă de ea]. Merge şi în oraş, dar nu foarte departe de spital ca să nu i se întâmple ceva. Ştie să numere banii, dar când e să primească rest se cam împotmoleşte... de aceea când vrea să cumpere ceva ori îşi ia bani ficşi, ori o roagă pe asistentă să îi scrie pe o bucată de hârtie cât trebuie să primească înapoi. Îi place să se uite la televizor şi ştia să ne spună şi ce canale prinde... era tare încântată... ne bucuram de bucuria ei... Ieri m-am întâlnit din nou cu ea la spital şi îmi zicea că o doare tare rău piciorul [mi-a zis că e din cauza reumatismului]. S'a bucurat tare mult că m'am oprit să o salut şi să o întreb ce mai face. Mi-a mulţumit pentru asta:)
Morico a intrat în cabinet salutându'ne cu "Bonjour";)). A fost întrebată în ce limbă ne'a salutat şi a spus: "de la francezi, aşa'i?". Când i s'a încuviinţat răspunsul, a izbucnit într'un hohot de râs molipsitor. Apoi ne'a dat şi un "good morning" şi un "guten tag";)). Un uşor interviu clinic... ca unui copil de 5 ani... Îşi face masaj facial în fiecare dimineaţă:D... şi nu oricum, ci cu cremă antirid:)) "Uite aşa îmi fac masaj," ne zice şi îşi trece degetele la ochi arătându'ne. Ne'a sfătuit să nu ne supărăm niciodată "că faceţi riduri";)), şi din nou un hohot de râs... După fiecare răspuns exclama "o, my God!" şi îşi împreuna mâinile a rugăciune apropiindu'le de piept. Ea nu ştia anotimpurile, nici lunile anului... cu zilele săptămânii se descurcă cât de cât... La cumpărături nu merge decât cu Bori şi doar până la magazinul de pe aceeaşi stradă cu spitalul... niciodată mai departe din cauză că "mi'e frică de câinii vagabonzi... vai, nu îmi place de ei...". Deosebeşte bine culorile şi îi plac jucăriile la nebunie. Abia aşteaptă să vină Sărbătorile pentru că ştie că vine iepuraşu' şi la ea. Expresia feţei... cât se poate de deschisă. Îi plac emisiunile vesele. A început să ne cânte "Surprize, surprize", iar uimirea ne'a fost mai mare când i'am auzit vocea... Avea o claritate şi o eleganţă în voce de o frumuseţe extraordinară. Ne'a fost drag de ea să o auzim cântând. Ca orice artist care se respectă, şi'a îndreptat spatele şi şi'a împreunat degetele de la mâna dreaptă făcându'şi microfon:P. E tristă puţin că nu mai sunt "surprize", dar ştie că acum Andreea Marin "are baby şi trebuie să aibă grijă de el":)). Mai ştie că soţul ei e cel care "dansează aşa" [şi se ridică de pe scaun imitându'l perfect pe Bănică Jr.]. Nu'i place deloc "Iarta'mă" pentru că acolo toţi oamenii plâng. Ne'a cântat apoi "Dumurile noastre toate" şi ne spune că "a murit Dan Spătaru, săracu'"... şi îşi face cruce. Ne întreabă apoi dacă toate vrem să ne facem doctoriţe... îi spunem că da, deşi nu e tocmai adevărat. O colegă i'a spus că nu vrea să fie doctoriţă şi s'a întristat tare... "Da' vrei să te faci asistentă?". Prinsă în capcană, colega n'are încotro şi răspunde afirmativ. Am întrebat'o dacă are prieten. A adoptat o faţă serioasă şi mi'a spus: "Nu vreau prieten". Pentru ea e de ajuns Bori. Îi place la biserică. Participă la toate slujbele bisericeşti care se ţin duminica în biserica din curtea spitalului. Pentru ea Dumnezeu e bun şi sfânt. Am întâlnit'o şi pe ea ieri. Vorbeam de parcă ne cunoşteam de 20 de ani. Mă întreabă cum mă cheamă şi îmi spune apoi... "ce nume frumos!". Mi'a zis să merg la ea în prima zi de Paşti pentru că atunci e cel mai frumos, "atunci dumincă, în prima zi de Paşti" şi "să îmi aduci un ursuleţ cu blăniţă, să am amintire de la tine". I'am promis că o să merg la ea în prima zi de Paşti, dar până atunci eu o să mai am seminarii la spital:).
Morico şi Bori mi'au insuflat multă compasiune... nu o milă bolnăvicioasă, ci compasiune... Am simţit bucuria din vieţile lor şi am putut să privesc viaţa prin ochii unor "oameni-copii". Faptul că le'am întâlnit m'a marcat. "Nu trebuie să te superi că faci riduri" îmi răsună şi acum minte... câtă naivitate copilărească în cuvintele astea, dar cât adevăr dincolo de ele...
Morico şi Bori au scris o filă în cartea mea lăuntrică... [au lăsat şi semnătura pe verso].
Prima în cabinet a fost Bori. Ne'a salutat frumos, cu un zâmbet până la urechi:-D. S'a aşezat pe scaun şi colega a început să îi facă un interviu clinic. S'a prezentat frumos, ne-a povestit puţin despre viaţa ei [am aflat printre altele că are un copil de 14 ani, asta după ce se încurcase cu unu' acolo în spital... băiatul e şi el bolnav]... Bori e foarte bucuroasă... Se bucură din şi pentru orice. Îi place să muncească [face o muncă uşoară, ce îi mai dau medicii sau asistentele... apropo, spitalul e casa ei de la Revoluţie încoace].
Ştie să numere până la 30 şi e fericită pentru asta. Ştie şi zilele săptămânii, dar le poate număra numai din ziua în care se află. Recunoaşte şi anotimpurile şi ştie care după care urmează. La capitolul "lunile anului" se descurcă mai greu pentru că nu a reuşit să le asimileze. Nu are capacităţi pentru o gândire abstractă. Ea cântă frumos la muzicuţă. Îşi face singură cumpărăturile, iar din pensia pe care o primeşte de la stat a reuşit să îşi ia un televizor [bineînţeles ascultând sfatul asistentei care se ocupă de ea]. Merge şi în oraş, dar nu foarte departe de spital ca să nu i se întâmple ceva. Ştie să numere banii, dar când e să primească rest se cam împotmoleşte... de aceea când vrea să cumpere ceva ori îşi ia bani ficşi, ori o roagă pe asistentă să îi scrie pe o bucată de hârtie cât trebuie să primească înapoi. Îi place să se uite la televizor şi ştia să ne spună şi ce canale prinde... era tare încântată... ne bucuram de bucuria ei... Ieri m-am întâlnit din nou cu ea la spital şi îmi zicea că o doare tare rău piciorul [mi-a zis că e din cauza reumatismului]. S'a bucurat tare mult că m'am oprit să o salut şi să o întreb ce mai face. Mi-a mulţumit pentru asta:)
Morico a intrat în cabinet salutându'ne cu "Bonjour";)). A fost întrebată în ce limbă ne'a salutat şi a spus: "de la francezi, aşa'i?". Când i s'a încuviinţat răspunsul, a izbucnit într'un hohot de râs molipsitor. Apoi ne'a dat şi un "good morning" şi un "guten tag";)). Un uşor interviu clinic... ca unui copil de 5 ani... Îşi face masaj facial în fiecare dimineaţă:D... şi nu oricum, ci cu cremă antirid:)) "Uite aşa îmi fac masaj," ne zice şi îşi trece degetele la ochi arătându'ne. Ne'a sfătuit să nu ne supărăm niciodată "că faceţi riduri";)), şi din nou un hohot de râs... După fiecare răspuns exclama "o, my God!" şi îşi împreuna mâinile a rugăciune apropiindu'le de piept. Ea nu ştia anotimpurile, nici lunile anului... cu zilele săptămânii se descurcă cât de cât... La cumpărături nu merge decât cu Bori şi doar până la magazinul de pe aceeaşi stradă cu spitalul... niciodată mai departe din cauză că "mi'e frică de câinii vagabonzi... vai, nu îmi place de ei...". Deosebeşte bine culorile şi îi plac jucăriile la nebunie. Abia aşteaptă să vină Sărbătorile pentru că ştie că vine iepuraşu' şi la ea. Expresia feţei... cât se poate de deschisă. Îi plac emisiunile vesele. A început să ne cânte "Surprize, surprize", iar uimirea ne'a fost mai mare când i'am auzit vocea... Avea o claritate şi o eleganţă în voce de o frumuseţe extraordinară. Ne'a fost drag de ea să o auzim cântând. Ca orice artist care se respectă, şi'a îndreptat spatele şi şi'a împreunat degetele de la mâna dreaptă făcându'şi microfon:P. E tristă puţin că nu mai sunt "surprize", dar ştie că acum Andreea Marin "are baby şi trebuie să aibă grijă de el":)). Mai ştie că soţul ei e cel care "dansează aşa" [şi se ridică de pe scaun imitându'l perfect pe Bănică Jr.]. Nu'i place deloc "Iarta'mă" pentru că acolo toţi oamenii plâng. Ne'a cântat apoi "Dumurile noastre toate" şi ne spune că "a murit Dan Spătaru, săracu'"... şi îşi face cruce. Ne întreabă apoi dacă toate vrem să ne facem doctoriţe... îi spunem că da, deşi nu e tocmai adevărat. O colegă i'a spus că nu vrea să fie doctoriţă şi s'a întristat tare... "Da' vrei să te faci asistentă?". Prinsă în capcană, colega n'are încotro şi răspunde afirmativ. Am întrebat'o dacă are prieten. A adoptat o faţă serioasă şi mi'a spus: "Nu vreau prieten". Pentru ea e de ajuns Bori. Îi place la biserică. Participă la toate slujbele bisericeşti care se ţin duminica în biserica din curtea spitalului. Pentru ea Dumnezeu e bun şi sfânt. Am întâlnit'o şi pe ea ieri. Vorbeam de parcă ne cunoşteam de 20 de ani. Mă întreabă cum mă cheamă şi îmi spune apoi... "ce nume frumos!". Mi'a zis să merg la ea în prima zi de Paşti pentru că atunci e cel mai frumos, "atunci dumincă, în prima zi de Paşti" şi "să îmi aduci un ursuleţ cu blăniţă, să am amintire de la tine". I'am promis că o să merg la ea în prima zi de Paşti, dar până atunci eu o să mai am seminarii la spital:).
Morico şi Bori mi'au insuflat multă compasiune... nu o milă bolnăvicioasă, ci compasiune... Am simţit bucuria din vieţile lor şi am putut să privesc viaţa prin ochii unor "oameni-copii". Faptul că le'am întâlnit m'a marcat. "Nu trebuie să te superi că faci riduri" îmi răsună şi acum minte... câtă naivitate copilărească în cuvintele astea, dar cât adevăr dincolo de ele...
Morico şi Bori au scris o filă în cartea mea lăuntrică... [au lăsat şi semnătura pe verso].
luni, 3 martie 2008
1 Martie
Azi e 1 Martie. Se presupune că azi toate fetele trebuie să fie fericite, iubite, îmbrăţişate. Se presupune că azi tăticii şi fraţii trebuie să ofere un bucheţel de ghiocei şi un mărţişor gingaşei fete, mai mult sau mai puţin tânără. Azi ar fi trebuit să fie o sărbătoare, chiar dacă nu încununată cu toată fastuozitatea unei sărbători. Azi ea şi'ar fi dorit să primească un singur zâmbet ca semn al recunoştinţei şi al aprecierii... dar n'a primit. Azi a stat în camera ei şi a plâns... a plâns pentru ceea ce ar vrea să schimbe şi nu poate... a plâns pentru ceea ce simte în inima ei... a plâns de dor şi de durere. Geamul camerei plângea împreună cu ea... vântul scotea ţipete de groază, iar cerul era atât de negru încât ai fi crezut că vrea să învăluiască oraşul în cărbune. Sunetele piesei pe care o asculta se spărgeau de pereţi fără vreun ecou.
Zilele trecute îşi imagina că azi va fi prinţesă... azi însă a fost captivă. Zilele trecute îşi imagina că azi va zâmbi mult [ea are un zâmbet foarte frumos]... n'a zâmbit... Zilele trecute îşi imagina că azi va primi o floare... n'a primit... Ea adoră florile... câteodată, pentru a se înveseli, se cadoriseşte cu câte un bucheţel de flori.
Când era mică, aştepta cu nerăbdare ziua de 1 Martie. Atunci era un fel 
de concurs între fete "cine primeşte mai multe mărţişoare". Cu cât avea mai multe mărţişoare, o fată era privită cu mai multă admiraţie, dar şi invidie. Ea se gândeşte acum că ar vrea să mai fie încă o dată mică... să mai uite de lumea oamenilor mari. E tristă... ştie că nu mai poate da timpul înapoi.
de concurs între fete "cine primeşte mai multe mărţişoare". Cu cât avea mai multe mărţişoare, o fată era privită cu mai multă admiraţie, dar şi invidie. Ea se gândeşte acum că ar vrea să mai fie încă o dată mică... să mai uite de lumea oamenilor mari. E tristă... ştie că nu mai poate da timpul înapoi. Ea ar fi vrut să primească azi o "minimă iubire".
Azi a fost 1 Martie...
marți, 26 februarie 2008
Mi'au ucis mp3'ul!!!
Era prietenul meu cel mai bun... peste tot unde mergeam îl luam cu mine. În tot timpul mi'a fost fidel... erau momente în care aveam nevoie să mă liniştească şi el ştia lucrul ăsta.
Trăiam în lumea lui şi el trăia în lumea mea. Nu conta pentru el faptul că era ora 2 noaptea, 12 la amiază sau 10 seara, el era mereu lângă mine. Îmi cunoştea fiecare stare de spirit... tot timpul dorea să se potrivească cu mine. Nu era pretenţios din fire.
Începuse să cunoască tot oraşul, iar drumul de acasă la facultate îl ştia cu ochii închişi.
L'am jelit o zi întreagă... acum îi simt lipsa foarte mult. E de la sine înţeles că aş vrea să fie din nou cu mine.
Îi plăcea să mă lase fără cuvinte atunci când cu toate instrumentele făcea o armonie de sunete în urechile mele, însă aveam noi doi un mic secret... era o piesă cântată la chitară [de fapt erau două chitări] şi era vocea lui... a scumpului meu... Lui mp3 îi plăcea aşa de mult să mă
încânte... ştia că mă cucerise cu acea piesă... eu doar îi zâmbeam cu subînţeles...
Acum însă mi l'au ucis... nu mai e...
Mi'e dor de tine, drag prieten...
Rămâi cu bine!
Trăiam în lumea lui şi el trăia în lumea mea. Nu conta pentru el faptul că era ora 2 noaptea, 12 la amiază sau 10 seara, el era mereu lângă mine. Îmi cunoştea fiecare stare de spirit... tot timpul dorea să se potrivească cu mine. Nu era pretenţios din fire.
Începuse să cunoască tot oraşul, iar drumul de acasă la facultate îl ştia cu ochii închişi.
L'am jelit o zi întreagă... acum îi simt lipsa foarte mult. E de la sine înţeles că aş vrea să fie din nou cu mine.
Îi plăcea să mă lase fără cuvinte atunci când cu toate instrumentele făcea o armonie de sunete în urechile mele, însă aveam noi doi un mic secret... era o piesă cântată la chitară [de fapt erau două chitări] şi era vocea lui... a scumpului meu... Lui mp3 îi plăcea aşa de mult să mă
încânte... ştia că mă cucerise cu acea piesă... eu doar îi zâmbeam cu subînţeles...
Acum însă mi l'au ucis... nu mai e...
Mi'e dor de tine, drag prieten...
Rămâi cu bine!
duminică, 10 februarie 2008
Nori pe suflet
Azi e noros... e noros afară, e noros în suflet... Îmi pierd privirea pe fereastra camerei mele şi văd toate casele pictate în gri... fumul care iese din hornul casei vecinului face rotocoale în aer şi se îndreaptă spre nicăieri...
Asta n'ar fi nimic dacă nu aş privi pe fereastra sufletului... e cam ceaţă, ce'i drept, dar la fel de noros... străzi gri, trotuare şi borduri de ciment, blocuri prea înalte şi case împăienjenite cu lucruri de nimic.
Îmi prind capul în palme şi'mi zic: "trebuie să înghit şi ziua de azi cu toate că aş rupe'o în bucăţi şi aş arunca'o în mare."
Stomacul meu îşi cere acum drepturile. Nu prea pot să îl liniştesc pentru că totul porneşte de la inimă, iar inima azi e de plumb...
O iau în mâini şi văd cum se mototoleşte toată ca şi cum i'ar fi acru de viaţă. Aş vrea să o îmbrăţişez cumva, să îi spun că va fi bine, că poate până mâine se rezolvă, că mâine va fi soare şi va zâmbi, că mâine va putea spune că iubeşte, dar cu ochii înlăcrimaţi mă priveşte aşa mototolită cum e şi'mi spune: "aici e vorba de AZI şi e vorba de NOI!"
......................................................................................
S'a arătat soarele spre asfinţit...
Asta n'ar fi nimic dacă nu aş privi pe fereastra sufletului... e cam ceaţă, ce'i drept, dar la fel de noros... străzi gri, trotuare şi borduri de ciment, blocuri prea înalte şi case împăienjenite cu lucruri de nimic.
Îmi prind capul în palme şi'mi zic: "trebuie să înghit şi ziua de azi cu toate că aş rupe'o în bucăţi şi aş arunca'o în mare."
Stomacul meu îşi cere acum drepturile. Nu prea pot să îl liniştesc pentru că totul porneşte de la inimă, iar inima azi e de plumb...
O iau în mâini şi văd cum se mototoleşte toată ca şi cum i'ar fi acru de viaţă. Aş vrea să o îmbrăţişez cumva, să îi spun că va fi bine, că poate până mâine se rezolvă, că mâine va fi soare şi va zâmbi, că mâine va putea spune că iubeşte, dar cu ochii înlăcrimaţi mă priveşte aşa mototolită cum e şi'mi spune: "aici e vorba de AZI şi e vorba de NOI!"
......................................................................................
S'a arătat soarele spre asfinţit...
Because God loves me...
Dedic următoarele rânduri tuturor celor care au avut sau au un moment în viaţa lor în care se simt dezamăgiţi de Dumnezeu, neiubiţi sau neluaţi în seamă de El...
Because God loves me, He is slow to lose patience with me.
Because God loves me, He takes the circumstances of my life and uses them in a constructive way for my growth.
Because God loves me, He does not treat me as an object to be possessed and manipulated.
Because God loves me, He has no need to impress me with how great and powerful He is because 'He is God', nor does He belittle me as His child in order to show me how important He is.
Because God loves me, He is for me. He wants to see me mature and develop in His love.
Because God loves me, He does not send down His wrath on every little mistake I make, of which there are many.
Because God loves me, He does not keep score of all my sins and then beat me over the head with them whenever He gets the chance.
Because God loves me, He is deeply grieved when I do not walk in the ways that please Him because He sees this an evidence that I don't trust Him and love Him as I should.
Because God loves me, He rejoices when I experience His power and strength and stand up under the pressures of life for His name'a sake.
Because God loves me, He keeps on working patiently with me even when I feel like giving up and can't see why He doesn't give up with me too.
Because God loves me, He keeps on trusting me at times when I don't even trust myself.
Because God loves me, He never says there is no hope for me; rather, He patiently works with me, loves me and disciplines me in such a way that it is hard for me to understand the depth of His concern for me.
Because God loves me, He never forsakes me even though many of my friends might.
Because God loves me, He stands with me when I have reached the rock bottom of despair, when I see the real me and compare that with His righteousness, holiness, beauty and love. It is at a moment like this that I can really believe that God loves me.
Yes, the greatest of all things is God's perfect love!
[paraphrase of 1 Corinthians 13:4-8 by Dr. Dick Dickinson]
Because God loves me, He is slow to lose patience with me.
Because God loves me, He takes the circumstances of my life and uses them in a constructive way for my growth.
Because God loves me, He does not treat me as an object to be possessed and manipulated.
Because God loves me, He has no need to impress me with how great and powerful He is because 'He is God', nor does He belittle me as His child in order to show me how important He is.
Because God loves me, He is for me. He wants to see me mature and develop in His love.
Because God loves me, He does not send down His wrath on every little mistake I make, of which there are many.
Because God loves me, He does not keep score of all my sins and then beat me over the head with them whenever He gets the chance.
Because God loves me, He is deeply grieved when I do not walk in the ways that please Him because He sees this an evidence that I don't trust Him and love Him as I should.
Because God loves me, He rejoices when I experience His power and strength and stand up under the pressures of life for His name'a sake.
Because God loves me, He keeps on working patiently with me even when I feel like giving up and can't see why He doesn't give up with me too.
Because God loves me, He keeps on trusting me at times when I don't even trust myself.
Because God loves me, He never says there is no hope for me; rather, He patiently works with me, loves me and disciplines me in such a way that it is hard for me to understand the depth of His concern for me.
Because God loves me, He never forsakes me even though many of my friends might.
Because God loves me, He stands with me when I have reached the rock bottom of despair, when I see the real me and compare that with His righteousness, holiness, beauty and love. It is at a moment like this that I can really believe that God loves me.
Yes, the greatest of all things is God's perfect love!
[paraphrase of 1 Corinthians 13:4-8 by Dr. Dick Dickinson]
joi, 7 februarie 2008
Magie [pt. tabi şi claus]
Mi'am minţit soarele strâmb
şi i'am surâs ca'n zilele de catifea
purtat pe mâini de înţelepţi
şi'n gânduri de tăciune.
Îmi trăiesc strigătul de evadat
şi în cuvântul ei îmi caut libertatea
Se'ndepartează mana şi stâlpul de nor
pentru că ea se apropie acum de om.
Cine îmi schimbă 2 pe unul?
Minciuna nu'i boabă şi nici mugur
Te cheamă soarele să arzi înspre apus
Nu te lasă... nu ne lasă...
Ascultă cum râde şoseaua, şi marea înţeleaptă
ascultă cum îţi râde suflarea
cum se învârte fericirea ta în mine
În seara asta o să te dansez
să'ţi râdă merii din obraz
şi să'ţi lucească inima prin ochelarii mei.
Copile, tu ridică'ţi ochii
Copila şi'a înţepenit surâsul.
[by Chaos and Smiles - 26.11.2007]
şi i'am surâs ca'n zilele de catifea
purtat pe mâini de înţelepţi
şi'n gânduri de tăciune.
Îmi trăiesc strigătul de evadat
şi în cuvântul ei îmi caut libertatea
Se'ndepartează mana şi stâlpul de nor
pentru că ea se apropie acum de om.
Cine îmi schimbă 2 pe unul?
Minciuna nu'i boabă şi nici mugur
Te cheamă soarele să arzi înspre apus
Nu te lasă... nu ne lasă...
Ascultă cum râde şoseaua, şi marea înţeleaptă
ascultă cum îţi râde suflarea
cum se învârte fericirea ta în mine
În seara asta o să te dansez
să'ţi râdă merii din obraz
şi să'ţi lucească inima prin ochelarii mei.
Copile, tu ridică'ţi ochii
Copila şi'a înţepenit surâsul.
[by Chaos and Smiles - 26.11.2007]
"Totul se'ntâmplă în neştire. Şerpii îşi pun puii verzi între frunze şi nici nu privesc înapoi. Pomii scapă fapte de aur pe pământ, dar nici unul nu se apleacă să le ridice, dacă au căzut în noroi. Fără să'şi dea seama, fără iubire, fără cuvânt, fără durere, Dumnezeu face îngeri cum ochiul face lacrimi."
[L. Blaga]
[L. Blaga]
marți, 5 februarie 2008
slove
sunt cartea
pe care ţi'ai dorit dintotdeauna
să o citeşti.
acum că sunt în mâinile tale
mă ţii cu grijă,
iar când răsfoieşti paginile,
o faci plin de tandreţe...
tu nu mă citeşti printre rânduri,
ci mă citeşti
cuvânt cu cuvânt.
pentru tine
fiecare literă e importantă,
iar punctul şi virgula din mine
pe tine te fac mai tăcut.
semnele mele de exclamare
te încântă
şi te fac să zâmbeşti,
iar semnele de întrebare
trasează o uşoară dâră de melancolie
pe fruntea ta.
mă aşezi acum pe noptieră
şi îmi spui
că nu durează mult până să te'ntorci.
ai lăsat veioza aprinsă
deasupra mea,
iar lumina ei mă încălzeşte.
ai revenit...
mă iei cu grijă
ţinându'mă în amândouă palmele
şi îmi spui că
sunt cartea de care te'ai îndrăgostit...
prin coperţile mele groase de catifea albastră
simt atingerea duioasă
a degetelor tale.
îţi apropii acum buzele
dorind să mă săruţi pe pagina mea goală,
şi pentru câteva momente
uit că sunt o carte
şi închid ochii
simţind căldura sărutului tău.
apoi pierd o lacrimă
pe podeaua din camera ta
şi vreau să mă închid în propriile'mi pagini,
dar inima'ţi începe să prindă aripi...
mă strângi la pieptul tău,
iar paginile mele încep să se desfacă
oferindu'ţi o îmbrăţişare,
exprimare a sentimentului...
pui acum ochelarii la o parte
şi stingi lumina de la veioză...
pe mine mă aşezi în partea ta dreaptă
şi'mi şopteşti:
îmi eşti dragă...
Preţuire
În El, în Cristos,
îmi îmbăiez fiinţa
în gingaşe petale de crin.
El îmi dă parfumul proaspăt
al sfinţeniei...
El mă atinge cu adânca'i adiere
şi'mi loveşte puternic
străfundul.
Descopăr acolo
un răsunet gol de putrezire...
Mi'aş întoarce privirea,
dar ah... nu pot...
pentru că
sunt tocmai eu.
Si totuşi,
El îmi dă valoare.
[9.octombrie.2007]
îmi îmbăiez fiinţa
în gingaşe petale de crin.
El îmi dă parfumul proaspăt
al sfinţeniei...
El mă atinge cu adânca'i adiere
şi'mi loveşte puternic
străfundul.
Descopăr acolo
un răsunet gol de putrezire...
Mi'aş întoarce privirea,
dar ah... nu pot...
pentru că
sunt tocmai eu.
Si totuşi,
El îmi dă valoare.
[9.octombrie.2007]
Linişte şi amintiri
Din cufărul cu amintiri am luat astăzi ziua de mai şi am înrămat'o. Apoi am agăţat'o pe peretele din camera mea, deasupra canapelei în care stau ghemuită sub plapumă, făcând linişte în mine pentru ca atunci când tu vei apărea să pot să'ţi sar în gât şi să'ţi acopăr faţa cu sărutările dimineţii, iar tu să'ţi treci degetele prin părul meu castaniu...
Kiss the Son ["Daţi cinste Fiului" - Ps.2:12]
Versiunile englezeşti ale Bibliei traduc această sintagmă "sărutaţi pe Fiul". Cuvântul ebraic pentru această expresie este "nashaq" care înseamnă a săruta [gură către gură]; a fi ataşat; a te înarma. Acest cuvânt are mai multe semnificaţii: omagiu [Gen. 27:26, 1Sam. 20:41, Ps. 85:10], dragoste adevărată [Cântarea Cântărilor 1:2] sau dragoste falsă [Prov. 27:6, Mat. 26:48-50]. Oamenii cucernici sărutau pentru ca să îşi arate supunerea [Gen. 31:28, Ps. 2:12]. Acest lucru este bine ştiut din documentele egiptene şi babiloniene. Unii îşi sărutau idolii în închinare [1Împ. 19:18, Iov 31:27, Osea 13:2]. Sărutul era foarte obişnuit în perioada antică a Orientului Apropiat la rude [Rut 1:9], bărbaţi din acelaşi popor [2Sam. 15:5] şi îndrăgostiţi [Prov. 7:13, Cântarea Cântărilor 8:1]. Un sărut pe buze era ca un răspuns onest, sincer [Prov. 24:26]. Uneori denotă respect [1Sam. 10:1, 2Sam. 19:39].
Văzând înţelesurile cuvântului şi reîntorcându'mă la partea de verset asupra căreia m'am oprit îmi dau seama că L'am sărutat pe Fiul. Am sărutat de multe ori acel obraz sfânt. Am dat sărutul supunerii de fiecare dată când m'am aplecat în noroi ca să ridic fiinţa căzută, dar mi'am şi umplut gura cu cenuşă şi'am dat sărutul... atunci însă faţa Preasfântului a rămas mânjită de murdăria mea. Pe El asta nu L'a întinat pentru că El e pur, dar L'a întristat... şi lacrimi grele au curs din ochii Lui.
Am dat sărutul amiciţiei ori de câte ori fiinţa a fost singură şi nimeni nu'i dădea importanţă, dar ah... carnea mea putrefactă tânjea după liniştea din dimineţile simple, amiezile însorite sau serile ploioase...
Am dat sărutul iubirii necondiţionate şi'am zis: "pentru totdeauna, Doamne...", dar atunci când valul din urmă a chemat un altul şi mai mare care a plesnit în creierii mei, am strigat disperată: "unde eşti?"...
Am dat sărutul reîntoarcerii amestecat cu lacrimile de căinţă, dar Fiul îşi amintea că sunt ţărână şi că voi cădea din nou...
Acum mi'a dat El un sărut... sărutul învingătorului... şi'a spus: "pentru totdeauna, Tabita, pentru totdeauna..."
Văzând înţelesurile cuvântului şi reîntorcându'mă la partea de verset asupra căreia m'am oprit îmi dau seama că L'am sărutat pe Fiul. Am sărutat de multe ori acel obraz sfânt. Am dat sărutul supunerii de fiecare dată când m'am aplecat în noroi ca să ridic fiinţa căzută, dar mi'am şi umplut gura cu cenuşă şi'am dat sărutul... atunci însă faţa Preasfântului a rămas mânjită de murdăria mea. Pe El asta nu L'a întinat pentru că El e pur, dar L'a întristat... şi lacrimi grele au curs din ochii Lui.
Am dat sărutul amiciţiei ori de câte ori fiinţa a fost singură şi nimeni nu'i dădea importanţă, dar ah... carnea mea putrefactă tânjea după liniştea din dimineţile simple, amiezile însorite sau serile ploioase...
Am dat sărutul iubirii necondiţionate şi'am zis: "pentru totdeauna, Doamne...", dar atunci când valul din urmă a chemat un altul şi mai mare care a plesnit în creierii mei, am strigat disperată: "unde eşti?"...
Am dat sărutul reîntoarcerii amestecat cu lacrimile de căinţă, dar Fiul îşi amintea că sunt ţărână şi că voi cădea din nou...
Acum mi'a dat El un sărut... sărutul învingătorului... şi'a spus: "pentru totdeauna, Tabita, pentru totdeauna..."
Mai vreau...
Mai vreau pasiuni şi vorbe pătimaşe,
priviri afurisite şi nostalgice,
cântec şi cravată gri,
cămaşă neagră în carou de "te iubesc"...
Mai vreau nasturi care să'mi sară în ochi
şi să'mi lungească zilele
lăsându'mă să te privesc
cum stai întins cu ochii aţintiţi
spre formele de pe bluza mea neagră.
Mai vreau tăceri ascunse'n dimineţi
şi seri de iarnă...
şi doar lumini care coboară
din tavanul meu înstelat
oprindu'se pe pieptul tău,
oprindu'se pe pieptul meu,
creând un fel de invazie a extratereştrilor,
umplându'ne corpurile cu lumini negre şi verzi,
furnicând prin oasele noastre
cu sete de viaţă...
Mai vreau jocul de copii inocent şi naiv
furat cu privirea din lumea lor
crezând că totul în jur
e doar o plasticizare a formelor,
trăind viaţa prin ochelarii noştri...
Mai vreau sunet de chitară
şi amurguri peste creştet,
iubire'ncătuşată
şi dorinţă de albastru...
[27.ianuarie.2008]
priviri afurisite şi nostalgice,
cântec şi cravată gri,
cămaşă neagră în carou de "te iubesc"...
Mai vreau nasturi care să'mi sară în ochi
şi să'mi lungească zilele
lăsându'mă să te privesc
cum stai întins cu ochii aţintiţi
spre formele de pe bluza mea neagră.
Mai vreau tăceri ascunse'n dimineţi
şi seri de iarnă...
şi doar lumini care coboară
din tavanul meu înstelat
oprindu'se pe pieptul tău,
oprindu'se pe pieptul meu,
creând un fel de invazie a extratereştrilor,
umplându'ne corpurile cu lumini negre şi verzi,
furnicând prin oasele noastre
cu sete de viaţă...
Mai vreau jocul de copii inocent şi naiv
furat cu privirea din lumea lor
crezând că totul în jur
e doar o plasticizare a formelor,
trăind viaţa prin ochelarii noştri...
Mai vreau sunet de chitară
şi amurguri peste creştet,
iubire'ncătuşată
şi dorinţă de albastru...
[27.ianuarie.2008]
pas îndurerat
am călcat într'o baltă
şi m'am stropit toată.
simţeam durerea pasului
după ce mi'am ridicat piciorul
ca să'l aşez din nou
înainte pe drum
şi m'am stropit toată.
simţeam durerea pasului
după ce mi'am ridicat piciorul
ca să'l aşez din nou
înainte pe drum
luni, 4 februarie 2008
Remember this
If tomorrow starts without me,
And I'm not there to see;
If the sun should rise and find your eyes
All filled with tears for me,
I wish so much you wouldn't cry
The way you did today, while thinking of the many things
We didn't get to say.
I know how much you love me,
As much as I love you
And each time you think of me,
I know you'll miss me too...
But when tomorrow starts without me,
Please try to understand
That an angel came and called my name
And took me by the hand
And said my place was ready
In heaven far above,
And that I'd had to leave behind
All those I dearly love.
But as I turned to walk away,
A tear fell from my eye
For all my life I'd always thought
I didn't want to die.
I had so much to live for,
So much yet to do;
It seemed almost impossible
That I would ever leave you.
I thought of all the yesterdays,
The good ones and the bad,
I thought of all the love we shared
And all the fun we had.
If I could relieve yesterday
Just even for a while,
I'd said goodbye and kiss you
And maybe see your smile...
But then I fully realized
That this could never be
For emptiness and memories
Would take the place of me.
And when I thought of worldly things
I might miss come tomorrow.
I thought of you and when I did
My heart was filled with sorrow.
But when I walked through heaven's gates
I felt so much at home.
When God looked down and smiled at me
From His great golden throne,
He said: "This is eternity
And all I've promised you.
Today for live on Earth is past,
But here it starts anew.
I promised no tomorrow,
But today will always last
And since each day's the same way
There is no longing for the past.
But you have been so faithful,
So trusting and so true,
Through there were times you did some things
You knew you shouldn't do.
But you have been forgiven
And know at last are free...
So won't you take My hand
And share the life with Me?"
So when tomorrow starts without me
Don't think were far apart...
For every time you think of me,
I'm right here,
In your heart.
[Gug Simina]
And I'm not there to see;
If the sun should rise and find your eyes
All filled with tears for me,
I wish so much you wouldn't cry
The way you did today, while thinking of the many things
We didn't get to say.
I know how much you love me,
As much as I love you
And each time you think of me,
I know you'll miss me too...
But when tomorrow starts without me,
Please try to understand
That an angel came and called my name
And took me by the hand
And said my place was ready
In heaven far above,
And that I'd had to leave behind
All those I dearly love.
But as I turned to walk away,
A tear fell from my eye
For all my life I'd always thought
I didn't want to die.
I had so much to live for,
So much yet to do;
It seemed almost impossible
That I would ever leave you.
I thought of all the yesterdays,
The good ones and the bad,
I thought of all the love we shared
And all the fun we had.
If I could relieve yesterday
Just even for a while,
I'd said goodbye and kiss you
And maybe see your smile...
But then I fully realized
That this could never be
For emptiness and memories
Would take the place of me.
And when I thought of worldly things
I might miss come tomorrow.
I thought of you and when I did
My heart was filled with sorrow.
But when I walked through heaven's gates
I felt so much at home.
When God looked down and smiled at me
From His great golden throne,
He said: "This is eternity
And all I've promised you.
Today for live on Earth is past,
But here it starts anew.
I promised no tomorrow,
But today will always last
And since each day's the same way
There is no longing for the past.
But you have been so faithful,
So trusting and so true,
Through there were times you did some things
You knew you shouldn't do.
But you have been forgiven
And know at last are free...
So won't you take My hand
And share the life with Me?"
So when tomorrow starts without me
Don't think were far apart...
For every time you think of me,
I'm right here,
In your heart.
[Gug Simina]
Ghimpi
E tristă ziua pentru că nu apucase de dimineaţă să'şi machieze ochiul prin interior.
Sunetul surd ce iese din cutiuţa muzicală nu înveseleşte deloc amurgul.
Vântul a înnebunit din cauza zgomotelor ce se auzeau la capătul oraşului.
Soarele şi'a pus ochelari, că de atâta bătrâneţe nu mai vedea bine ghimpii care au crescut pe şosele, pe străzi, în apartamente, în hipermarket'uri. Apoi s'a făcut negru pentru că îl dureau ghimpii.
Sunetul surd ce iese din cutiuţa muzicală nu înveseleşte deloc amurgul.
Vântul a înnebunit din cauza zgomotelor ce se auzeau la capătul oraşului.
Soarele şi'a pus ochelari, că de atâta bătrâneţe nu mai vedea bine ghimpii care au crescut pe şosele, pe străzi, în apartamente, în hipermarket'uri. Apoi s'a făcut negru pentru că îl dureau ghimpii.
Nonsens
Am zgâriat cu unghia'n perete
şi'am vrut să las o formă
de stihuri fără sens
şi fără vers.
M'am legat apoi la ochi
pentru ca oglinda neagră
să mă privească şi
să'mi lovească tâmplele
cu amintiri.
În surzenia mea
descifram că vrea să'mi şoptească ceva...
şi'am vrut să las o formă
de stihuri fără sens
şi fără vers.
M'am legat apoi la ochi
pentru ca oglinda neagră
să mă privească şi
să'mi lovească tâmplele
cu amintiri.
În surzenia mea
descifram că vrea să'mi şoptească ceva...
Scoica
"C'un zâmbet îndrăzneţ privesc în mine
şi inima
mi'o prind în mână. Tremurând
îmi strâng comoara la ureche şi ascult.
Îmi pare
că ţin în mâini o scoică
în care
prelung şi neînţeles
răsună zvonul unei mări necunoscute.
O, voi ajunge, voi ajunge
vreodat' pe malul
acelei mări, pe care azi
o simt,
dar nu o văd?"
[L. Blaga]
şi inima
mi'o prind în mână. Tremurând
îmi strâng comoara la ureche şi ascult.
Îmi pare
că ţin în mâini o scoică
în care
prelung şi neînţeles
răsună zvonul unei mări necunoscute.
O, voi ajunge, voi ajunge
vreodat' pe malul
acelei mări, pe care azi
o simt,
dar nu o văd?"
[L. Blaga]
vineri, 1 februarie 2008
M’am născut la 20 de ani
Durerile naşterii mele au fost cât se poate de… dureroase. M’am născut aşa, dintr’o dată… M’au trimis în lumea oamenilor mari crezând că mă voi descurca. Băi, n’aş fi crezut că e aşa!
Au trecut pe lângă mine 20 de ani... 20 DE ANI!! Doamne, unde au plecat? Cu ce m’am ales de pe urma lor? Ei [oamenii] ce au făcut? Doar au intrat, au salutat, au vorbit, au dat sfaturi, s’au semnat şi... au plecat... Încerc să îi regăsesc... dar nu mai sunt acolo. Au dispărut... la fel de repede ca şi cei 20 de ani ai mei.
Am luat viaţa de reveru’ de la haină şi am scuturat’o niţel: „ce se întâmplă?”
Treceam prin mine fără să ştiu că exist. Pe autostrada mea se circula mereu într’un singur sens. Numai că acel singur sens nu mi’a dat voie să privesc în urmă, în stânga, în dreapta sau... în mine.
Azi’dimineaţă m’am deşteptat cu mine lângă Mine... şi m’am speriat îngrozitor. După ce m’am dezmeticit puţin, stând lângă Mine am deschis în Mine sufletul... ca să’l citesc [o radiografie uşoară pentru început]. Nu mi’a venit să cred ce am descoperit. În sufletul lui Mine erau multe sentimente. Ceea ce era cel mai la suprafaţă [dar care acoperea şi locuri care nu îi aparţineau] era un sentiment de... răceala [nu pentru faptul că afară erau 0 grade celsius]. În Mine era răceala în suflet...
Încercând să trec de această răceală [care era cât se poate de densă], împreună cu mine am coborât o treaptă spre adâncul sufletului lui Mine. Am găsit o încăpere mare, întunecoasă, unde furia şi mânia erau surori. M’am speriat. Acestea au crescut din cauza dezamăgirilor provocate de oameni, a aşteptărilor nerealiste şi a insucceselor. O treaptă mai jos am găsit depresia [doar anumite forme... nu era într’un stadiu avansat]. Următoarea încăpere prin care am trecut a fost singurătatea... se văita de una singură...
M’am revoltat şi am zis: nu se poate ca în 20 de ani să fi acumulat numai sentimente negative! Mi se pare absurd! Auzi, tu, suflet al Minelui, du’mă în roşul cel mai roşu al adâncului tău ca să văd dragostea!
Am găsit’o... era acolo... era dragoste pentru el [multă dragoste pentru el], pentru oameni, pentru frumos, pentru Dumnezeu.
....................................................................................
Acum mi’am permis să privesc în Mine... am făcut’o fără acordul lor. M’am oprit să gândesc... şi asta a durut. Ei nu au făcut’o. Îmi port „a fi”-ul... e greu, dar îl port. E al meu.
M’am născut târziu... poate că aş fi vrut să mă nasc mai repede... sau poate că dacă m’aş fi născut mai repede m’aş fi întors de unde am venit din cauza lipsei de curaj.
Învăţ lucruri noi. Sunt un baby în explorare.
Probabil că următorul pas pe care îl voi face va fi să iau trenul din gară şi să mă îndrept spre undeva, să cobor în staţia în care am chef, să rătăcesc aiurea într’un oraş, să depind de muzica din mp.3’ul meu [să ascult la nesfârşit Smile at Life Again şi să zâmbesc oamenilor fără vreun motiv anume], să creadă lumea că am fugit de acasă, să mănânc pâine prăjită [pentru că face bine stomacului meu] şi să mă dau pe gât cu parfumul pe care l’am cumpărat joi [e de firmă;))].
Să trăiesc frumos?... Cred că da...
[fata cu flori in păr]
24.decembrie.2007
02:20
Au trecut pe lângă mine 20 de ani... 20 DE ANI!! Doamne, unde au plecat? Cu ce m’am ales de pe urma lor? Ei [oamenii] ce au făcut? Doar au intrat, au salutat, au vorbit, au dat sfaturi, s’au semnat şi... au plecat... Încerc să îi regăsesc... dar nu mai sunt acolo. Au dispărut... la fel de repede ca şi cei 20 de ani ai mei.
Am luat viaţa de reveru’ de la haină şi am scuturat’o niţel: „ce se întâmplă?”
Treceam prin mine fără să ştiu că exist. Pe autostrada mea se circula mereu într’un singur sens. Numai că acel singur sens nu mi’a dat voie să privesc în urmă, în stânga, în dreapta sau... în mine.
Azi’dimineaţă m’am deşteptat cu mine lângă Mine... şi m’am speriat îngrozitor. După ce m’am dezmeticit puţin, stând lângă Mine am deschis în Mine sufletul... ca să’l citesc [o radiografie uşoară pentru început]. Nu mi’a venit să cred ce am descoperit. În sufletul lui Mine erau multe sentimente. Ceea ce era cel mai la suprafaţă [dar care acoperea şi locuri care nu îi aparţineau] era un sentiment de... răceala [nu pentru faptul că afară erau 0 grade celsius]. În Mine era răceala în suflet...
Încercând să trec de această răceală [care era cât se poate de densă], împreună cu mine am coborât o treaptă spre adâncul sufletului lui Mine. Am găsit o încăpere mare, întunecoasă, unde furia şi mânia erau surori. M’am speriat. Acestea au crescut din cauza dezamăgirilor provocate de oameni, a aşteptărilor nerealiste şi a insucceselor. O treaptă mai jos am găsit depresia [doar anumite forme... nu era într’un stadiu avansat]. Următoarea încăpere prin care am trecut a fost singurătatea... se văita de una singură...
M’am revoltat şi am zis: nu se poate ca în 20 de ani să fi acumulat numai sentimente negative! Mi se pare absurd! Auzi, tu, suflet al Minelui, du’mă în roşul cel mai roşu al adâncului tău ca să văd dragostea!
Am găsit’o... era acolo... era dragoste pentru el [multă dragoste pentru el], pentru oameni, pentru frumos, pentru Dumnezeu.
....................................................................................
Acum mi’am permis să privesc în Mine... am făcut’o fără acordul lor. M’am oprit să gândesc... şi asta a durut. Ei nu au făcut’o. Îmi port „a fi”-ul... e greu, dar îl port. E al meu.
M’am născut târziu... poate că aş fi vrut să mă nasc mai repede... sau poate că dacă m’aş fi născut mai repede m’aş fi întors de unde am venit din cauza lipsei de curaj.
Învăţ lucruri noi. Sunt un baby în explorare.
Probabil că următorul pas pe care îl voi face va fi să iau trenul din gară şi să mă îndrept spre undeva, să cobor în staţia în care am chef, să rătăcesc aiurea într’un oraş, să depind de muzica din mp.3’ul meu [să ascult la nesfârşit Smile at Life Again şi să zâmbesc oamenilor fără vreun motiv anume], să creadă lumea că am fugit de acasă, să mănânc pâine prăjită [pentru că face bine stomacului meu] şi să mă dau pe gât cu parfumul pe care l’am cumpărat joi [e de firmă;))].
Să trăiesc frumos?... Cred că da...
[fata cu flori in păr]
24.decembrie.2007
02:20
Poveste tristă
Sunt un înger îndrăgostit ascuns sub haina de gheaţă a inimii şi plâng o lacrimă dulce-amăruie pe care o poartă cântecul vântului.
Lacrimile sunt acum suflarea mea... oceanul în care înot. Aud doar glasul trist al unui pian ce mă cheamă de departe.
Fluturaşii care au deschis inima mea să zburde pe câmpul dimprejur au murit astăzi. Încă se mai aude cum picurii de dragoste lovesc pământul din lăuntrul meu... S’a creat o uşoară armonie de sunete. Ating clapele din carnea mea cu vârful degetelor şi las un ecou prelung ce se răspândeşte în tot corpul.
Aici sunt doar eu, cu răsăriturile şi apusurile mele... cu esenţa mea de toamnă...
[fata cu flori în păr]
1.februarie.2008
Lacrimile sunt acum suflarea mea... oceanul în care înot. Aud doar glasul trist al unui pian ce mă cheamă de departe.
Fluturaşii care au deschis inima mea să zburde pe câmpul dimprejur au murit astăzi. Încă se mai aude cum picurii de dragoste lovesc pământul din lăuntrul meu... S’a creat o uşoară armonie de sunete. Ating clapele din carnea mea cu vârful degetelor şi las un ecou prelung ce se răspândeşte în tot corpul.
Aici sunt doar eu, cu răsăriturile şi apusurile mele... cu esenţa mea de toamnă...
[fata cu flori în păr]
1.februarie.2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
