Bucuria unor "oameni-copii"?...

Zilele trecute le'am cunoscut pe Morico şi Bori. Eram la seminarul de psihopatologie la Spitalul de Neuropsihiatrie. Morico are 44 de ani, iar Bori 49. Ele suferă de întârziere mentală. Bori are o întârziere uşoară, asta însemnând un IQ de 50-90 [e de mintea unui copil de 12 ani], iar Morico are o întârziere medie, deci un IQ de 30-50 [are mintea unui copil de 5 ani].
Prima în cabinet a fost Bori. Ne'a salutat frumos, cu un zâmbet până la urechi:-D. S'a aşezat pe scaun şi colega a început să îi facă un interviu clinic. S'a prezentat frumos, ne-a povestit puţin despre viaţa ei [am aflat printre altele că are un copil de 14 ani, asta după ce se încurcase cu unu' acolo în spital... băiatul e şi el bolnav]... Bori e foarte bucuroasă... Se bucură din şi pentru orice. Îi place să muncească [face o muncă uşoară, ce îi mai dau medicii sau asistentele... apropo, spitalul e casa ei de la Revoluţie încoace].
Ştie să numere până la 30 şi e fericită pentru asta. Ştie şi zilele săptămânii, dar le poate număra numai din ziua în care se află. Recunoaşte şi anotimpurile şi ştie care după care urmează. La capitolul "lunile anului" se descurcă mai greu pentru că nu a reuşit să le asimileze. Nu are capacităţi pentru o gândire abstractă. Ea cântă frumos la muzicuţă. Îşi face singură cumpărăturile, iar din pensia pe care o primeşte de la stat a reuşit să îşi ia un televizor [bineînţeles ascultând sfatul asistentei care se ocupă de ea]. Merge şi în oraş, dar nu foarte departe de spital ca să nu i se întâmple ceva. Ştie să numere banii, dar când e să primească rest se cam împotmoleşte... de aceea când vrea să cumpere ceva ori îşi ia bani ficşi, ori o roagă pe asistentă să îi scrie pe o bucată de hârtie cât trebuie să primească înapoi. Îi place să se uite la televizor şi ştia să ne spună şi ce canale prinde... era tare încântată... ne bucuram de bucuria ei... Ieri m-am întâlnit din nou cu ea la spital şi îmi zicea că o doare tare rău piciorul [mi-a zis că e din cauza reumatismului]. S'a bucurat tare mult că m'am oprit să o salut şi să o întreb ce mai face. Mi-a mulţumit pentru asta:)
Morico a intrat în cabinet salutându'ne cu "Bonjour";)). A fost întrebată în ce limbă ne'a salutat şi a spus: "de la francezi, aşa'i?". Când i s'a încuviinţat răspunsul, a izbucnit într'un hohot de râs molipsitor. Apoi ne'a dat şi un "good morning" şi un "guten tag";)). Un uşor interviu clinic... ca unui copil de 5 ani... Îşi face masaj facial în fiecare dimineaţă:D... şi nu oricum, ci cu cremă antirid:)) "Uite aşa îmi fac masaj," ne zice şi îşi trece degetele la ochi arătându'ne. Ne'a sfătuit să nu ne supărăm niciodată "că faceţi riduri";)), şi din nou un hohot de râs... După fiecare răspuns exclama "o, my God!" şi îşi împreuna mâinile a rugăciune apropiindu'le de piept. Ea nu ştia anotimpurile, nici lunile anului... cu zilele săptămânii se descurcă cât de cât... La cumpărături nu merge decât cu Bori şi doar până la magazinul de pe aceeaşi stradă cu spitalul... niciodată mai departe din cauză că "mi'e frică de câinii vagabonzi... vai, nu îmi place de ei...". Deosebeşte bine culorile şi îi plac jucăriile la nebunie. Abia aşteaptă să vină Sărbătorile pentru că ştie că vine iepuraşu' şi la ea. Expresia feţei... cât se poate de deschisă. Îi plac emisiunile vesele. A început să ne cânte "Surprize, surprize", iar uimirea ne'a fost mai mare când i'am auzit vocea... Avea o claritate şi o eleganţă în voce de o frumuseţe extraordinară. Ne'a fost drag de ea să o auzim cântând. Ca orice artist care se respectă, şi'a îndreptat spatele şi şi'a împreunat degetele de la mâna dreaptă făcându'şi microfon:P. E tristă puţin că nu mai sunt "surprize", dar ştie că acum Andreea Marin "are baby şi trebuie să aibă grijă de el":)). Mai ştie că soţul ei e cel care "dansează aşa" [şi se ridică de pe scaun imitându'l perfect pe Bănică Jr.]. Nu'i place deloc "Iarta'mă" pentru că acolo toţi oamenii plâng. Ne'a cântat apoi "Dumurile noastre toate" şi ne spune că "a murit Dan Spătaru, săracu'"... şi îşi face cruce. Ne întreabă apoi dacă toate vrem să ne facem doctoriţe... îi spunem că da, deşi nu e tocmai adevărat. O colegă i'a spus că nu vrea să fie doctoriţă şi s'a întristat tare... "Da' vrei să te faci asistentă?". Prinsă în capcană, colega n'are încotro şi răspunde afirmativ. Am întrebat'o dacă are prieten. A adoptat o faţă serioasă şi mi'a spus: "Nu vreau prieten". Pentru ea e de ajuns Bori. Îi place la biserică. Participă la toate slujbele bisericeşti care se ţin duminica în biserica din curtea spitalului. Pentru ea Dumnezeu e bun şi sfânt. Am întâlnit'o şi pe ea ieri. Vorbeam de parcă ne cunoşteam de 20 de ani. Mă întreabă cum mă cheamă şi îmi spune apoi... "ce nume frumos!". Mi'a zis să merg la ea în prima zi de Paşti pentru că atunci e cel mai frumos, "atunci dumincă, în prima zi de Paşti" şi "să îmi aduci un ursuleţ cu blăniţă, să am amintire de la tine". I'am promis că o să merg la ea în prima zi de Paşti, dar până atunci eu o să mai am seminarii la spital:).
Morico şi Bori mi'au insuflat multă compasiune... nu o milă bolnăvicioasă, ci compasiune... Am simţit bucuria din vieţile lor şi am putut să privesc viaţa prin ochii unor "oameni-copii". Faptul că le'am întâlnit m'a marcat. "Nu trebuie să te superi că faci riduri" îmi răsună şi acum minte... câtă naivitate copilărească în cuvintele astea, dar cât adevăr dincolo de ele...


Morico şi Bori au scris o filă în cartea mea lăuntrică... [au lăsat şi semnătura pe verso].