M’am născut la 20 de ani

Durerile naşterii mele au fost cât se poate de… dureroase. M’am născut aşa, dintr’o dată… M’au trimis în lumea oamenilor mari crezând că mă voi descurca. Băi, n’aş fi crezut că e aşa!
Au trecut pe lângă mine 20 de ani... 20 DE ANI!! Doamne, unde au plecat? Cu ce m’am ales de pe urma lor? Ei [oamenii] ce au făcut? Doar au intrat, au salutat, au vorbit, au dat sfaturi, s’au semnat şi... au plecat... Încerc să îi regăsesc... dar nu mai sunt acolo. Au dispărut... la fel de repede ca şi cei 20 de ani ai mei.
Am luat viaţa de reveru’ de la haină şi am scuturat’o niţel: „ce se întâmplă?”
Treceam prin mine fără să ştiu că exist. Pe autostrada mea se circula mereu într’un singur sens. Numai că acel singur sens nu mi’a dat voie să privesc în urmă, în stânga, în dreapta sau... în mine.
Azi’dimineaţă m’am deşteptat cu mine lângă Mine... şi m’am speriat îngrozitor. După ce m’am dezmeticit puţin, stând lângă Mine am deschis în Mine sufletul... ca să’l citesc [o radiografie uşoară pentru început]. Nu mi’a venit să cred ce am descoperit. În sufletul lui Mine erau multe sentimente. Ceea ce era cel mai la suprafaţă [dar care acoperea şi locuri care nu îi aparţineau] era un sentiment de... răceala [nu pentru faptul că afară erau 0 grade celsius]. În Mine era răceala în suflet...
Încercând să trec de această răceală [care era cât se poate de densă], împreună cu mine am coborât o treaptă spre adâncul sufletului lui Mine. Am găsit o încăpere mare, întunecoasă, unde furia şi mânia erau surori. M’am speriat. Acestea au crescut din cauza dezamăgirilor provocate de oameni, a aşteptărilor nerealiste şi a insucceselor. O treaptă mai jos am găsit depresia [doar anumite forme... nu era într’un stadiu avansat]. Următoarea încăpere prin care am trecut a fost singurătatea... se văita de una singură...
M’am revoltat şi am zis: nu se poate ca în 20 de ani să fi acumulat numai sentimente negative! Mi se pare absurd! Auzi, tu, suflet al Minelui, du’mă în roşul cel mai roşu al adâncului tău ca să văd dragostea!
Am găsit’o... era acolo... era dragoste pentru el [multă dragoste pentru el], pentru oameni, pentru frumos, pentru Dumnezeu.
....................................................................................
Acum mi’am permis să privesc în Mine... am făcut’o fără acordul lor. M’am oprit să gândesc... şi asta a durut. Ei nu au făcut’o. Îmi port „a fi”-ul... e greu, dar îl port. E al meu.
M’am născut târziu... poate că aş fi vrut să mă nasc mai repede... sau poate că dacă m’aş fi născut mai repede m’aş fi întors de unde am venit din cauza lipsei de curaj.
Învăţ lucruri noi. Sunt un baby în explorare.
Probabil că următorul pas pe care îl voi face va fi să iau trenul din gară şi să mă îndrept spre undeva, să cobor în staţia în care am chef, să rătăcesc aiurea într’un oraş, să depind de muzica din mp.3’ul meu [să ascult la nesfârşit Smile at Life Again şi să zâmbesc oamenilor fără vreun motiv anume], să creadă lumea că am fugit de acasă, să mănânc pâine prăjită [pentru că face bine stomacului meu] şi să mă dau pe gât cu parfumul pe care l’am cumpărat joi [e de firmă;))].
Să trăiesc frumos?... Cred că da...


[fata cu flori in păr]
24.decembrie.2007
02:20